Creep.

Cand am momentele mele de criza pe interior, paradoxul face ca la exterior sunt foarte calma si senina; zambesc normal si socializez in continuare.

Dar daca esti suficient de atent si ai rabdarea sa ma studiezi indeaproape, fix cat sa surprinzi acel moment, ai sa vezi ca vine totusi clipa cand nu mai rezist si incep sa refulez. Privirea imi pleaca in departare, imi musc buzele de parca mi-as dori ceva extraordinar de tare, iar paharul imi sta in mana si m-asteapta sa-l consum cat fumez ca o frantuzoaica, tin tigara numai intre buze atunci cand trag din ea cu multa putere, parca pentru a-mi pedepsi macar plamanii din toata povestea asta.

Si sexul, da, sexul, pentru ca in stari din astea imi este imposibil sa fac dragoste, sexul trebuie sa fie al meu. Nu sunt o mare aventuriera, cel putin acum nu mai sunt, dar nici in restul vietii nu am avut extraordinar de multi parteneri; in schimb, raportul este unul bun, am avut placerea sa gust cateva vinuri foarte fine si foarte elegant de pasionale pana acum.

Animale. : )

In momentele astea, insa, pot sa am pe oricine langa mine, poate sa faca absolut orice, dar nimeni nu imi ofera mai multa placere decat gandul ca in acel pat, in acel corp de pisica, sunt eu in fiecare picatura de sange, in fiecare terminatie nervoasa. Eu, a mea, in primul rand. Partenerul-animal are tot dreptul sa incerce sa obtina vreo placere si probabil o va obtine, dar creierul meu, si-asa fucked si para-fucked, stie mai multe. Stie ca egoismul-sanatos pe care mi-l tot dezvolt caramida cu caramida, o sa aiba mereu grija de mine, astfel incat sa nu-l calce in picioare pe acela al omului de langa mine. Stie ca desi facem sex si nu dragoste, e bine. Eu ma simt bine. El, el stie mai bine, stie ca in momentele astea nu mai sunt numai a lui. Maraie si incepe sa ameninte, dar stie ca niciodata n-o sa poata pune lesa acestei pisici hotarate, asa ca renunta, intra in joc si ma duce acolo unde stie ca vreau. : )

Caine, astazi facem schimb de roluri? Am gasit o melodie, a mea...