Cand pisica nu e acasa

Da, e prima zi fara ea, fara Kitty. Nu ar fi asta un lucru asa rau, daca nu stiam ca este doar prima din cele 14 zile de infern, ce se anunta. Probabil ca nu o sa rezist si am sa ma urc in masina, la un moment dat, si am sa ii fac o vizita, dar momentan trebuie sa ma obisnuiesc cu privelistea patului gol.

A fost o zi de munca, ca orice luni, de altfel. O zi de organizare, ca inceput de saptamana. Am raspuns la mail-uri, am rezolvat problemele obisnuite, care apar peste weekend si am apucat sa fac si ceva treaba, ca dimineata de marti sa-mi fie ceva mai usoara. Am ramas pana peste ora 18, la munca, pentru ca stabilisem cu cativa amici, chiar colegi de munca, sa mergem sa jucam un basket, ca baietii :)) E luni si aveam destula energie in mine.

Era chiar nevoie de o sesiune de activitate fizica, intre oameni care, in ultimile doua saptamani au discutat, uneori prea aprins, despre alegerile care au marcat viata romanilor. Din nefericire, asa cum probabil s-a intamplat in majoritatea cazurilor, au fost neintelegeri, cauzate, in fapt, de lipsa unei optiuni acceptabile. Sunt zile ca astea cand ma uit la oamenii de langa mine si observ cum, in fiecare zi, imi pierd cheful de a mai locui in tarisoara asta. Nu am inteles de ce trebuia sa ne consumam pentru alegerile astea.

Dar a fost bine, pana la sfarsitul serii. Basketul are ceva frumos care reuseste sa uneasca oamenii, mai ales daca e jucat de oameni cu niscaiva minte :)

In drum spre casa, m-am delectat si linistit cu ceva Queen, o melodie care exemplifica destul de bine, ziua de azi, ca final al celor doua saptamani de mizerie.

Sunt un pic cam obosit, dar parca nu-mi vine sa ma asez in patul care doar miroase a pisica mea. Imi este dor si ma gandesc ca vremea nu are sa-i placa nici ei, avand in vedere ca se anunta nori si precipatii. Sper doar sa aibe grija de ea si de corpul ei . . . oh, corpul ei!

Somn usor, Pisico! : )